Cristi MunteanuCristi MunteanuManagerul sportiv al Oţelului a răbufnit la interviul acordat Digisport după partida pierdută de echipa noastră în faţa marii rivale, Dacia Unirea Brăila, scor 0-1. El i-a catalogat pe jucători, antrenori, angajaţi ai clubului şi inclusiv pe el însuşi cu apelativul de tâmpiţi, pentru ceea ce s-a întâmplat ieri seară. Suporterii au trebuit să suporte supliciul unei înfrângeri cu marea rivală acasă, deşi formaţia noastră a dominat clar repriza a doua şi a ratat câteva ocazii colosale. Babicu le-a cerut scuze suporterilor şi a afirmat că nu-i mai înţelege pe jucători, pentru că măcar la meciurile televizate ar trebui să arate mai mult pentru a prinde un contract la o altă echipă.


Cristi Munteanu: ”Parcă am revăzut nu știu câte meciuri ale noastre din actualul sezon. Suntem niște tâmpiți, nu mai este vorba de prostie de acum. Suntem niște tâmpiți, începând cu mine și terminând cu ultimul angajat al clubului. Nu ai voie să verși găleata cu lapte în prelungiri. Este al nu știu câtelea meci pe care-l pierdem în prelungiri. Problema este la noi, pentru că la fiecare meci prestăm un fotbal bun, bunicel, dar nu avem voie să ratăm atât de mult. Cred că suntem echipa cu cele mai multe ocazii ratate din Liga 2. Nu mai vorbim acum de aceste probleme. Le cer scuze suporterilor pentru că au văzut niște tâmpiți în teren. Le-am zis băieților că aceste meciuri sunt televizate și că este șansa lor să se afirme și să ajungă să semneze cu echipe care plătesc mai bine, că au șansa de a prinde contracte. Nu știu dacă voi pleca, nu ştiu ce se va întâmpla, să așteptăm să se termine meciurile oficiale.”