Andrei MarusAndrei MarusLa doar 23 de ani, Andrei Marus a devenit brusc unul dintre cei mai experimentaţi şi mai vechi oameni de la Oţelul, după retrogradarea formaţiei noastre în divizia secundă, urmată de plecările masive la nivelul lotului. El a revenit în această vară de la Delta Dobrogea Tulcea, unde fusese împrumut la începutul anului curent. Referitor la situaţia incredibilă din Galaţi, cu Oţelul neavând unde să joace, dar nici măcar să se antreneze, Marus a declarat că este uimit că nu s-a găsit o soluţie prin care să nu se ajungă la îngrădirea terenului de pe “Ancora”.

Andrei Marus: "Aşa ceva n-am văzut niciodată. E ceva la care n-am putut să mă gândesc niciodată, adică ştiam că femeia are teren aici şi am crezut că până la urmă se poate ajunge la un numitor comun, dar se pare că dânsa îşi vrea terenul cu orice preţ.”

Andrei Marus (23 de ani) a început fotbalul la clubul fanion al oraşului Galaţi la îndemnul tatălui său, apoi a activat o perioadă la juniorii Liceului cu Program Sportiv, iar din anul 2008 a revenit la Oţelul. A fost component de bază şi chiar căpitan la “satelitul” Oţelul II, de-a lungul carierei bifând numeroase jocuri in Liga a III-a, dar şi prezenţe în naţionalele de juniori şi U19 ale României. În sezonul 2013-2014 a debutat la echipa mare în Liga I, în minutul 88 al partidei dintre Oțelul Galați şi FC Botoșani, încheiată cu victoria roş-alb-albaştrilor, scor 2-1. El a fost aruncat atunci în luptă de interimarul Constantin Schmacher, cel care îi era antrenor şi la “satelit”. De atunci a mai jucat alte 7 meciuri pentru Oţelul, fiind trimis însă ca împrumut la începutul anului la Delta Dobrogea Tulcea, de unde a revenit acum.